Classic Winter Floral Workshop

22 Noiembrie 

DURATA 2 h

 

 

Classic Winter Floral Workshop

E conceptul ăsta care se cheamă Hygge. Probabil îl știți. E despre lucrurile simple, frumoase, comode. Hygge e să stai sub pătură cu un ceai și să asculți caseta ta preferată. Hygge e și să fii crafty într-un mod simplu, cu ce ai la îndemână, ca să-ți creezi o stare bună. Să(-ți) dăruiești.

Sunt Cosmin și sunt florist cu 15 ani de experiență. Am făcut design floral pentru sute de nunți și evenimente private, aranjamente florale pentru majoritatea locațiilor din București și din țară, am creat instalații vizuale cu elemente vegetale expuse în galerii sau spații alternative.

E toamnă și, ca de fiecare dată, reîncep atelierele. Nu sunt ateliere în care învățăm musai să fim floriști și nu sunt despre „a face un buchet” – ăla se cumpără de oriunde.
Atelierul e despre a învăța să fim creativi într-un alt mediu, în care puțini se aventurează, deși… e atât de frumos. Teatrul, pictura, sculptura, scrisul, fotografia sunt de mult limbaje artistice. Și florile sunt.

Există legi ale florilor. Texturi. Compoziții. Simbolistici. Vaze și culturi. Geometrii. Instalații florale senzuale. Linii minimaliste. Arta florală are o istorie de mii de ani, iar să faci un aranjament floral e o experiență intimă, plină de sensuri. Voi încerca să vi le transmit cât pot de bine, într-un limbaj accesibil și o atmosferă jovială.

La atelierul Classic Winter Floral Workshop de la Random House vom lucra cu elemente vegetale de sezon — brad, tuia, scorțișoară, ilex, bumbac. Tonuri de verde, alb și roșu și specii mai puțin obișnuite vor fi piesele de rezistență într-un design floral bogat, elegant și care rezistă în timp. După curs, veți avea propria operă florală și veți fi singurii din grupul vostru de prieteni care înțeleg și mânuiesc florile ca niște artiști.

Unde?
Random House, Vasile Lascăr nr. 69

Când?
Sâmbătă, 22 Noiembrie, de la ora 15:00 la 17:00

Locurile sunt limitate.
Programul evenimentului:

  • Meet and greet & basics despre arta florală
  • Demo Aranjament floral clasic în burete
  • Sesiune practică și individuală de creație
  • Metode de prezentare (cum păstrăm, cum împachetăm și cum dăruim)
  • Chat și poze de final


Pas 1: Selecteaza data

Pas 2: Adauga in cos

Pas 3: Finalizeaza plata

290,00 lei

TVA inclus

În prezent, acest produs nu este în stoc și este indisponibil.

Cod produs: FSW0001-1-1 Categorii: , RECOMANDĂ
Fii primul care adaugi o recenzie la „Classic Winter Floral Workshop”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recenzii

Nu există recenzii până acum.